Nu am putea vorbi despre evoluție fără să facem referire la Darwin și la teoria sa. Este uimitor cât de relevantă este chiar și după 150 de ani. Mai întâi să menționăm câteva aspecte pentru a avea aceeași înțelegere asupra faptelor.
Darwin descrie cum au evoluat speciile prin modificări infime de la o generație la alta. Indivizii ai aceleiaşi specii prezintă variaţii morfologice minore cauzate de mediu sau de patrimoniul ereditar. Asta înseamnă că la fiecare generație există modificări imperceptibile. Foarte puține modificări, cunoscute de către noi ca fiind mutații la nivelul AND-ului vor determina o modificare de funcție sau o modificare a fenotipului unui organism. Oricum, într-o zi, un organism se va naște sau va dobândi o mutație care îi va conferi un avantaj asupra celorlalte organisme din aceeași specie cu el. Acest avantaj poate fi transmis generațiilor viitoare pentru că organsimul care îl deține este mai “potrivit” decât alt organism din aceeași specie. Acest proces se numește selecție naturală.
Spre exemplu masculul păun dezvoltă penajul colorat prin intermediul unei mutații ale unei gene responsabile de culoarea și forma penelor, ceea ce îi face mult mai atractivi în fața femelelor păun. Masculii păun cu aceste mutații sunt capabili să câștige avantaje sexuale spre deosebire de masculii care nu posedă aceste mutații, ceea ce determină împerechere și ulterior urmași. Urmașii moștenesc și ei mutația, se vor naște cu același penaj colorat, moștenind astfel avantajul competitiv în fața femelelor. În acest mod, toți păunii vor ajunge să dobândească penajul colorat.
Așa se întâmplă și cu bacteriile. Apariția antibioticelor a revoluționat controlul infecțiilor. Acum suntem în permanență într-o luptă de a păcăli bacteria, care este capabilă să dezvolte rezistență într-un ritm mult mai accelerat decât suntem noi capabili să descoperim noi antibiotice. Sistemul funcționează întocmai ca și în cazul păunilor. Dacă expunem bacteria unui antibiotic la care este sensibilă, bacteria va muri. La un moment dat, o singură bacterie se va naște cu sau va dezvolta o mutație la nivelul genomului care îi va conferi rezistență la acel antibiotic. Asta înseamnă că în momentul în care vom expune bacteria la același antibiotic, aceasta va supraviețui, în loc să fie ucisă. Trăind, se va divide si va transmite mutația sau “gena rezistentă” progenitorilor săi. Aceștia din urmă vor deveni și ei rezistenți la acel antibiotic.
Acest proces este cunoscut sub denumirea de “supraviețuirea celui mai bun”.
Acest proces are loc și în cancer. Este necesară o singură mutație critică a genelor care controlează ciclu celular și celula devine “tumorală”. Această celulă a pierdut controlul asupra ciclului celular. Celulele devin astfel instabile genetic – își pierd și capacitatea de a regenera defectele apărute la nivel de ADN, mecanism care funcționează în mod normal la celulele sănătoase. Asta înseamnă că, deși celulele tumorale sunt descendente din prima celulă tumorală, există subpopulații de celule tumorale. La momentul la care cancerul are 2 mm în dimensiune, are deja populații de celule capabile să invadeze matricea extracelulară și să migreze în circulație. Aceste celule sunt denumite celule tumorale circulante și ele se pot comporta diferit față de celula inițială tumorală.
Ca și în cazul bacteriei, marea majoritate a celulelor tumorale pot fi sensibile la chimioterapia aleasă și pot fi distruse de aceasta. O singură celulă care este ușor diferită însă față de celelalte poate fi acea celulă responsabilă de diseminare și ulterior de metastaze fatale. Această celulă poate avea mutația care, exact ca și în cazul bacteriei și al antibioticului, determină rezistența la chimioterapie. Astfel, supraviețuiește tratamentului, pentru că este mai “puternică” decât celelalte celule tumorale care vor muri. Această celulă, când este stimulată, intră din nou în ciclu celular, părăsește circulația, intră într-un organ, și crește din nou.
Aceasta este exemplificarea în cancer a regulii de transmitere a modificării al lui Darwin deoarece celulele tumorale progenitoare vor moșteni și ele rezistența la chimioterapie. Verificarea sensibilității sau rezistenței celulelor tumorale la tratament devine astfel imperios necesară pentru a minimiza riscul de metastazare. Maintrac, prin testul de chimiosensibilitate, identifică sensibilitatea sau rezistența celulelor tumorale la chimioterapice. Intorcându-ne la Darwin: “ Nu specia cea mai puternică rezistă și nici cea mai inteligentă, ci aceea care se adaptează la schimbare”.